I SCREAM – performative methodology
lectură performativă cu Giselda Ranieri (IT)
20 februarie, ora 19:00, Institutul Italian de Cultură București
Aleea Alexandru nr. 41
𝐈_𝐒𝐂𝐑𝐄𝐀𝐌: 𝐹𝑜𝑟 𝑎 𝑃𝑒𝑟𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑀𝑒𝑡ℎ𝑜𝑑𝑜𝑙𝑜𝑔𝑦 este prezentarea finală a unei rezidențe de trei săptămâni în București. Eveniment ul va lua forma unei prelegeri performative, în care coregrafa Giselda Ranieri își va împărtăși cercetările artistice privind relația dintre corp și voce în spectrul râsului și plânsului. Printr-o combinație de videoclipuri, imagini și demonstrații performative live, ea își va ilustra tehnica și metodologia, oferind publicului o experiență captivantă în procesul ei creativ. Această seară nu este doar o prezentare, ci o invitație de a asista și de a lua parte la o practică artistică în care se explorează fluiditatea stărilor emoționale, plasticitatea vocii corpului și puterea transformatoare a mișcării.
Proiectul de cercetare coregrafică 𝐈_𝐒𝐂𝐑𝐄𝐀𝐌 a reprezentat prima rezidență AREAL din 2025 și face parte din noul proiect #AREALCoregraficEuropean, ce va include rezidențe și colaborări artistice cu artiști din Italia, Germania și Portugalia, dar și o săptămână de evenimente coregrafice AREAL la Wuppertal, orașul magic al Pinei Bausch.
𝐈̂𝗡𝗦𝗖𝗥𝗜𝗘𝗥𝗜
Accesul la eveniment este gratuit dar cei interesați să participe la prezentarea informală din 20 februarie sunt invitați să trimită un mesaj de rezervare al locului la e-mail areal@arealcolectiv.ro sau WhatsApp 0722.322.366.
Giselda Ranieri este o dansatoare și coregrafă eclectică și expresivă, specializată în producții multimedia, dans contemporan și compoziții instantanee. Creațiile ei joacă adesea între autobiografie reală/falsă cu ironie și umor. În Italia este artist asociat la Gruppo E-Motion și a participat în diferite festivaluri și programe de rezidență. Giselda a studiat MA Arte Spectacolului și Dans la DAMS în Universitatea istorică Alma Mater Studiorum (Bologna). Din 2010 colaborează ca dansatoare cu coregraful Roberto Castello/ALDES. În perioada 2015-2018 a colaborat cu coregraful Cosmin Manolescu în cadrul spectacolului [Fragile], realizat în cadrul proiectului E-Motional Rethinking Dance cu care a făcut turnee în Europa și Statele Unite ale Americii. Interesată de a explora spațiilor publice, creează proiectul HO(ME) participativ cu colectivul italian tunisian Corps Citoyen și proiectul de dans și improvizație muzicală BLIND DATE, prezentat la Galleria degli Uffizi (Florența). În prezent predă în academii și instituții precum Brera (Milano), Alma Artis Academy (Pisa), Accademia Nazionale di Roma, Balletto di Roma, CCNN Nantes. Este interesată de amintirile întruchipate, poezia gestului și autobiografia reală/falsă. În decembrie 2024, ultimul ei duet de dans și producție vocală, ICE_SCREAM, a avut premiera la Roma la Festivalul Teatri di Vetro. Această producție adâncește interesul coregrafi Giselda Ranieri pentru o integrare a corpului, a vocii și a emoționalului în arta dansului și practica spectacolului.
Prezentarea de la sediul Institutului Italian de Cultură are loc în cadrul rezidenței AREAL 2025, organizată în parteneriat cu Institutul Italian de Cultură din București în cadrul proiectului AREAL Coregrafic European, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. Rezidența I_SCREAM din București este organizată în cadrul programului Culture Moves Europe, program co-finanțat de Uniunea Europeană, cu sprijinul Perypezye și Gruppo E-Motion.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Zile și Nopți, Happ.ro, Observator Cultural, Revista Golan, LIFE.ro, Bookhub, Palindrom, CVLTARTES, Spotmedia.
