Stagiunea de toamnă Corp.AREAL continuă și în luna octombrie cu un program divers de evenimente coregrafice, spectacole și evenimente conexe la București și Timișoara care includ activități diverse ce adresează deopotrivă comunitatea artistică și publicul, încurajând interacțiunea între artiști, susținând difuzarea creației coregrafice româneaști dar și dezvoltarea de public nou pentru dansul contemporan.
Stagiunea din luna octombrie demarează la AREAL cu o o nouă rezidență coregrafică oferită coregrafei Alexandra Mihaela Dancs care se va finaliza cu o nouă premieră coregrafică – În Căutarea Dansului, ce va fi prezentată publicului pe 15 și 16 octombrie, ora 17, la apusul soarelui. Noua creație coregrafică „reprezintă o trecere prin arhiva de mișcări și povești ce aparțin sau nu procesului de lucru și o încercare de a da acestora o nuanță performativă. Căutarea a început în 2019 la Centrul Național al Dansului București și a continuat, mai apoi, în timpul pandemiei, la Casa Tranzit din Cluj. Concepută pentru un public restrâns, solo-ul se adaptează în permanență prezentului și realității imediate, se dezvoltă în funcție de specificul locației și capătă noi semnificații în conexiune cu experiențele mai mult sau mai puțin performative, acumulate până la momentul respectiv” (Alexandra Mihaela Dancs).
În continuarea activităților din această toamnă, coregraful Cosmin Manolescu organizează la AREAL și în Cartierul Drumul Taberei – IMAGINARIUM un atelier de explorare și activare urbană în perioada 12 – 15 octombrie 2022. Programul laboratorului va include sesiuni de lucru zilnice la spațiul AREAL și călătorii performative în Parcul Drumul Taberei. Atelierul, la care vor participa Daiana Albeanu, Ana-Maria Conovovici, Maria David, Diana Cristina Gherasim, Sabina Stan, Andrei Tcaciuc și Diana Zavalaș, se va încheia pe 15 octombrie, orele 16 – 18 cu o prezentare finală a procesului de lucru deschisă publicului care va avea loc sub forma unui performance-itinerant în Parcul Cartierul Drumul Taberei. În continuarea atelierului, Cosmin Manolescu vă invită pe 16 octombrie la AREAL, de la ora 19 la un Private Show – un joc-confesiune în afara zonei de confort, într-o încercare de (re)vizitare a ultimelor sale creații din ultimii 10 ani, într-un spațiu intim și cald. Cele două evenimente sunt prezentate în cadrul AREAL – spațiu pentru dezvoltare coregrafică, un proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București afectiv 2022”. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.
Stagiunea Corp.AREAL continuă pe 22 și 23 octombrie, ora 19 cu instalația hibridă ALTER realizată de/cu Alexandra Mihaela Dancs, Nicoleta Lefter și Vlaicu Golcea pe texte de Angela Marinescu, un performance luminos despre inadecvare, relevanța sau irelevanța cuvântului, dar și vizitarea și re-contextualizarea experiențelor performative.
Programul lunii octombrie se va finaliza la București cu o nouă premieră – Capilar/revizitare – un performance interdisciplinar dans-poezia-muzică inspirat de universul poeziilor poetului portughez Fernando Pessoa , interpretat de coregrafa Cristina Lilienfeld, poetul Răzvan Țupa și muziciana Anca Elena. Spectacolul va fi prezentat în zilele de 28 și 30 octombrie, ora 19 la spațiul AREAL din str. Anastasie Simu nr. 2, ap. 6.
Daiana Albeanu este spectatoarea-bursieră AREAL din București care beneficiează de sprijin financiar în această toamnă pentru a putea participa la ateliere și spectacole de dans contemporan. Pentru ea dansul contemporan este – “un spațiu și un context de a mă împrieteni cu mine însămi, de a mă simți pe interior și de a mă manifesta înainte de a gândi despre mine ceva. Este o formă de terapie. Este o bucurie, efectiv o bucurie a libertății de exprimare (…). Este și un mod de a fi cu ceilalți, de a mă exprima și de a-l privi pe celălalt în formele experienței sale plastice și non-verbale. Este un prilej de a ne cunoaște pe noi și între noi. O formă de transmitere a unor mesaje importante, care cu atât mai mult în 2022, ne reconectează fizic, trup la trup.” Bursiera se va întâlni cu echipa de artiști AREAL în cadrul unei discuții informale care va fi transmisă online pe conturile social-media AREAL în luna noiembrie.
Informații și rezervări de locuri pentru toate evenimentele din cadrul stagiunii de toamnă AREAL se pot face la adresa de email areal@arealcolectiv.ro.
În paralele cu activitățile de la București, artiștii AREAL participă la o serie de evenimente coregrafice la Timișoara în cadrul programului colectiv D.A.N.S ™. Astfel în data de 8 octombrie, ora 19.30 artiștii Alexandra Bălășoiu, Cristina Lilienfeld și Cosmin Manolescu în parteneriat cu Teatrul German de Stat spectacolul În căutarea corpului pierdut – o călătorie labirint despre moarte și viață, despre experiența corpului în timpul pandemiei și noi începuturi. Biletele sunt disponibile și pot fi achizionațe online. În continuarea turneului, coregrafa Cristina Lilienfeld va conduce în perioada 10 – 13 octombrie atelierul SISTEM VIU la Casa Tineretului iar împreună cu poeta Adela Dragomir va prezenta o seară de poezie și dans Corp.Vers #2 – la Librăria Cărturești Operei, în timp ce managerul și expertul cultural Cosmin Manolescu va conduce un atelier de management cultural RE.START ™ organizat la Faber.community. Turneul AREAL la Timișoara este o componentă a platformei colective D.A.N.S ™, un program complex de dans, dezvoltat în parteneriat cu Indie Box, Concentric Projects, finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte Timișoara.
Bursa, turneul AREAL la Timișoara, precum și spectacolele prezentate în cadrul stagiunii de toamnă Corp.AREAL la București sunt organizate în cadrul AREAL – spațiu pentru dezvoltare coregrafică, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
Rezervări de locuri și informații la adresa areal@arealcolectiv.ro
Vă așteptăm cu drag la spațiul AREAL !
foto: Cornel Putan | În căutarea corpului pierdut
