În perioada 1-6 iunie, Cosmin Manolescu invită amatorii de dans contemporan la un nou atelier, „Corpuri, vise, provocări și dans”, care își propune să exploreze noțiunea de katharsis (în sensul purificării prin emoțiile trăite și experiențele avute). Pe parcursul atelierului, participanții vor experimenta diferite construcții coregrafice pornind de la vise personale și de la două din temele spectacolului „dreams.land” realizat de Cosmin Manolescu în 2007, respectiv Eros (zeul iubirii) și Thanatos (zeul morții). De asemenea, parte a procesului creativ participanții vor fi invitați să danseze în oraș, dar și să participe la o sesiune de lucru maraton, prelungită în noapte, și să experimenteze conceptul de corp emoțional (dezvoltat de artist din 2014).
Atelierul este deschis în principal persoanelor care s-au vaccinat sau persoanelor trecut recent prin boala provocată de Covid-19 (în ultimele 3 luni). Coregraful Cosmin Manolescu este deja vaccinat cu rapel. În cazul persoanelor care nu doresc să se vaccineze, participarea poate fi realizată prin realizarea unui test antigen care se va putea face contra cost la spațiul AREAL, la începutul atelierului.
ORAR
marti, 1 iunie, 18 – 21
joi, 3 iunie, 18 – 21
vineri, 4 iunie, 18 – 21
sambata 5 iunie, ora 20 – duminica ora 11
str. Anasastie Simu nr. 2
ÎNSCRIERI
Atelierul se organizează pentru un număr minim de 4 persoane, respectiv maxim de 8 participanți. Înscrierile se fac la cu numele și numărul de telefon la adresa cosmin@arealcolectiv.ro, vă rugăm menționați dacă ați fost vaccinat sau veți fi vaccinat (cu rapel) pâna la data atelierului. De asemenea, vă rugăm să menționați o temă de lucru pe care doriți să o propuneți în cadrul formatului experimental de lucru.
Costul atelierului este 300 lei sau 250 lei pentru cei care au mai participat la alte ateliere cu Cosmin Manolescu, iar posesorii card AREAL+ vor putea beneficia gratuit la atelier, cu condiția să fie vaccinați sau să facă testul antigen. Detalii la cosmin@arealcolectiv.ro.
IMPORTANT
Atelierul se va desfășura în condiții de siguranță sanitară, iar spațiile AREAL sunt dezinfectate la începutul fiecărei sesiuni de lucru. În cazul în care toți participanții vor fi vaccinați, purtarea măștii este sugerată, însă nu obligatorie.
Foto: Doina Domenica Cojocaru, din filmul “Emotional Europe” (2019)
