Artist asociat AREAL

Alexandra Gîrbea explorează lumea dansului, a mișcării și a artei performative din perspective variate, hrănite în permanență de întrebări existențiale, de o scanare constantă a stării ființei. Dansul a devenit treptat un stil de viață, un mijloc de a observa încotro se îndreaptă dorința, de a elibera vocea intuiției, de a lăsa momentele să se exprime prin efemerul lor.  Parcursul ei este marcat de studiul artelor marțiale (aikido, tai-chi, wushu, capoeira) și de studiul filozofiilor orientale.

Alexandra a studiat Comunicare și Relații Publice, Artele Spectacolului (MA) – Universitatea Liberă din Bruxelles și tehnici de dans la Academia de Dans Contemporan Budapesta.  În anul 2013, a creat expoziția performativă Skinned la București, alături de 12 artiști, iar în perioada 2014-2015 a dezvoltat, în colaborare cu Timea Kovacs proiectul Height Sense – Cluj-Napoca/ Luxembourg, în cadrul căruia au creat trei spectacole. În 2020 a inițiat proiectul Love for Forest, în colaborare cu Georgeta Corca, Valentina de Piante, Sergiu Matiș – mutând cercetarea și producția coregrafică din studioul de dans în pădurile sălbatice montane. În 2021 a inițiat proiectul RITM – aflat în dezvoltare. Din 2020, Alexandra s-a stabilit în Timișoara, unde colaborează cu colectivul Psihorom (producția Krumau live) și cu Asociația Noi Re-Creăm. Alături de aceasta, a contribuit la dezvoltarea proiectului La Feminin, în cadrul căruia a creat filmul scurt de dans Eu sunt ea.

De-a lungul călătoriei în lumea dansului, Alexandra a împărtășit cunoștințele și explorările sale în cadrul cursurilor și atelierelor de dans contemporan adresate unui public foarte divers.